Nu, cucoană, nu-mi crapă obrazul atunci când nu cedez locul în autobuz

Nu știu cum se face, dar nevoia de oxigenare a multor pensionare crește exact în intervalul ăla de vreo 3 ore în care noi, tinerii, plecăm spre cursuri. Şi multe-s, Doamne!

ratb-aglomerat.jpg

Cu respect, stimate doamne, dar v-ați gândit că și elevul/studentul din fața dumneavoastră se coace de cald în hârburile care ne transportă în comun? Nici noi, cum nici dumneavoastră, nu murim de dragul împachetării într-un sandwich uman și nu doar persoanele 50+ au rău de mașină. Aa, sau noi suntem tineri, deci nu mai contează, nu?

Nu vreau să par absurdă. Și mie mi se face milă când văd o bătrânică necăjită care efectiv nu poate sta mai mult de 2 stații în picioare și mă ofer să-i cedez locul, dar culmea culmilor, că fix ea nu are pretenția. Apoi mă uit în stânga la doamna care tot drumul s-a asigurat că întreg autobuzul a auzit de cât de nesimțită și de prost crescută sunt pentru că nu am eliberat locul în favoarea prietenei/vecinei care era cu ea, aceasta fiind cu 20 de ani mai tânără și de 3-4 ori mai în putere decât bunicuța care tocmai a refuzat locul cu zâmbetul pe buze. Ok. Înghit în sec, urmăresc mai atent și ca să vezi, domnișoara așezată pe scaunul de lângă cel pe care stă dânsa este chiar nepoata ei, neatinsă măcar de jignirile adresate mie. Serios? Păi dacă tot „tineretul din ziua de azi” reprezintă subiectul nr. 1 de discuție, măcar legați-vă de odraslele voastre.

Dar stați că nu a răgușit babeta cât a strigat alături de cucoana de lângă ea, ci a fost absolut necesar să mă dea jos cu mâna ei de pe scaun. Păi nu vă supărați, dar cum era aia? „V-ați trăit traiul, v-ați mâncat mălaiul”. Nu vă convine, luați un taxi!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un gând despre „Nu, cucoană, nu-mi crapă obrazul atunci când nu cedez locul în autobuz

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: